Degringolada de la FCSB l-a forțat pe finanțatorul echipei, Gigi Becali, să-și oprească călătoria în Rusia și să se întoarcă de urgență în țară pentru a discuta cu Laurențiu Reghecampf și Mihai Stoica. Cei doi au fost acuzați de acte de indisciplină la echipă și sunt principalii vizați pentru rezultatele nesatisfăcătoare, din ultimul timp.
Deși s-a vorbit despre o posibiliă plecare a lui Reghecampf și Mihai Stoica de la FCSB, directorul sportiv al echipei a subliniat că rezultatele avute până în acest moment încă îi recomandă și că nu se pune problema de o plecare de la echipă: „Vă întreb eu ceva, Gigi Becali minte? Dacă a spus că nu se pune problema schimbării antrenorului, înseamnă că nu se gândește la așa ceva. Unii nu știu în câte războaie am participat alături de Gigi și cât de greu i-ar fi să renunțe la noi. Așa că nu mai visați că o să fim dați afară”, a declarat Mihai Stoica la conferința de presă.
Deși inițial a confirmat cu jumătate de gură „episodul Zurich”, publicat în exclusivitate de ProSport, Mihai Stoica și-a schimbat discursul și a povestit ce s-ar fi întâmplat de fapt în deplasarea din Elveția: „În acea zi am fost cu domnul Păunescu (n.r. președintele de onoare al Stelei) la masa oficială. De foarte de sus ni s-a explicat că vom avea ocazia să gustăm din celebrele brânzeturi elvețiene. După ce am mâncat brânză topită, ni s-au luat platourile din față și ni s-a dat o prăjitură. Am suferit o indigestie de la acel episod și de aceea nu am mers la meci. Asta a fost să fie, nici vorba de bazaconiile cu sticlele de votcă în ziua meciului. Suntem cu altele noi, cu fotbalul, nu cu alcoolul”, a adăugat Mihai Stoica.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER